You are currently browsing the category archive for the ‘Uncategorized’ category.

www.ebenezerpanciu.punctro.com

Anunțuri

Tata, ajuta-ma sa staruiesc in credinta Fiului Tau

Zambetul omului posomorat de coruptia existenta pe teritorul tarii sale a atins punctul culminant al oricarui om ce tanjeste dupa acele principii asezate in Cuvantul lui Dumnezeu. Mergand pe strada si realizand ca nu mai poate respira, omul ascultator este inconjurat de o teama alarmanta a societatii in care traieste. Un strigat zbiara neincetat in urechiile inimii sale amintindu-i ca fiecare zi se intuneca, fiecare clipa de speranta se stinge inaintea ochiilor sai. Ce sa mai faca acest om atunci cand este lovit de atata ne-dreptate? Unde sa mai privesca omul ascultator atunci cand criminallitatea a devenit reperul Romaniei? Unde sa-si mai atintesca privirea cand oamenii de rand nu mai pot respira datoria ne-dreptatii pe care o marturisesc alaturi de compatrioti sai? Unde sa mai privesc atunci cand pastorul, care este chemat sa-L slujesca pe Cristos, si-a ingropat intreaga misiune alegand sa-si investeasca tot timpul in propria afacere monetara? Spre ce sa isi atintesca ochii atunci cand Evanghelia lui Cristos este redusa cuvintelor de specialitate si ironie?

Traisc si privesc, ma plimb si gandesc, ascult si plang in acest amurg turburant de ipocrizie si imoralitate. Aici am popasit, lovit de un trend sporadic si depresant, asteptand doar un cuvant sa mai rostesc, doar o speranta sa mai ating, doar o matrurie sa mai aud, doar o carte sa mai citiesc, doar o persoana sa mai intalnesc, o persoana care sa poata patrunde in adancul inimii mele infricosate, doar un Domn care sa-mi aline sufletul ingropat in nedreptate, teama si posomorare.

Doar un loc mai am in vremurile acestea, un loc, un nume, un Domn. In El se gaseste speranta glorioasa a Tatalui Ceresc. In El se afla totalitate pe care nu o gasesc in mine. In El gasesc totalitate pe care altii nu pot oferii. In El orice nelamurire se transforma intr-un raspuns. In El, adica Cristos, am reusit sa inteleg ca criza este desartaciunea omului indreptatit de greutatea propriei dreptati. Aici stau, privind cu lacrimi si durere spre un Cristos atat de sfant si bun. Desi sunt inconjurat de o coruptie incendiara, Cristos m-a atins cu dragostea Sa atat de mare.

O ce mare minune! Tata ceresc, ajuta-ma sa staruiesc (cu credinta) in autoritatea Fiului Tau.

C V spiritual

 

 

Numele: Ma numesc “Copilul lui Dumnezeu”. Am primit acest nume cand am fost infiat… mi l-au inregistrat direct in Cartea vietii. Incerc sa il port cu demnitate. “Vedeti ce dragostea ne-a arata Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem…’’

Data nasterii: M-am nascut de doua ori. Ultima data m-am nascut pentru cer.’ ’Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.’’

Locul nasterii: Locul in care m-am nascut si-a lasat puternic amprenta asupra mea. Prima data m-am nascut intr-un loc mizer, numit faradelege, numit pacat. Si astazi inca platesc tribut faptului ca m-am nascut acolo. A doua oara m-am nascut din Dumnezeu. “Iata ca sunt nascut in nelegiuire si in pacat m-a zamislit mama mea… dar „Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare , ne-a nascut din nou, prin invierea lui Isus Hristos, la o nadejde vie, si la o mostenire nestricacioasa si neintinata si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru noi.”

Familia: Am un Tata grozav, e cel mai grazav Tata din Univers. Il cheama Dumnezeu. Si ma iubeste enorm. Am si un frate mai mare. Are 33 de ani si vreo cateva vesnici. Ca orice frate mai mare, are tot timpul grija de mine. Imi place cand oamenii spun ca semanam…’’Caci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie intai-nascut dintre mai multi frati.’’

Adresa: Am locuit cativa ani pe Str.Pierzarii. M-am mutat de acolo. Deocamdata nu am o locuinta stabila. Sunt strain si calator.’’ In credinta au murit toti multi eroi ai Scripturii, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite: ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt strini si calatori pe pamant.’’

Categoria sociala: Am fost rob. Acum sunt fiu mostenitor… si ce voi mai fi… nu mi s-a aratat inca.’’Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi, nu s-a arata inca. Dar stim ca atunci cand Se va arata El, vom fi ca El ; pentru ca Il vom vedea asa cum este… Si , daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos.”

Studiile: Studiez in scoala lui Isus. Credinta, nadejdea, dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor, smerenia si altele. Multe discipline inca imi dau mari batai de cap. Dar imi place sa cred ca sunt un elev silitor. Ma straduiesc sa fiu pregatit pentru marele examen.”Invatati de la Mine, caci eu sunt bland si smerit cu inima.. Arata-mi Doamne, caile Tale si invata-ma cararile Tale. Povatuieste-ma in adevarul Tau si invata-ma…’’

Profesia: Am primit cea mai onorabila slujba dintre toate: aceea de a fi slujitorul tuturor. Inca incerc sa ma deprind cu ea. Oricum, slujba aceasta se plateste foarte bine. Dar nu acum… Si nu aici… “Ci oricare vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitorul vostru; si oricare vrea sa fie cel dintai intre voi, sa fie robul tuturor.’’


Antecedente penale: Da, am si asa ceva. Am comis o crima. Mi-am ucis propriul eu. Pentru asta, am primit pedeapsa maxima: am fost condamnat la fericire eterna. ”Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si s-a dat pe Sine insusi pentru mine.’’

Proprietati: Sunt suficient de bogat, ca sa nu ma ingrijorez pentru ziua de maine. Iar cand nu va mai fi un maine, Cineva mi-a lasat mostenire intregul cer. ’’Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra… Nu va ingrijorati, deci, de ziua de maine ; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi.’’

Hobby-uri: Imi place sa calatoresc: sunt in drum spre Patria Cereasca. Imi place si sa citesc: nu e nici o zi in viata mea fara Scriptura. Si in general imi place sa-mi traiesc viata din plin: o traiesc pentru Dumnezeu. ”Caci pentru maine a trai este Hristos… caci daca traiesc pentu Domnul traiesc…’’

Situatia actuala: Tot ce sunt acum, sunt prin harul Lui Dumnezeu si harul Lui fata de mine e nemasurat… ”Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Si harul Lui fata de mine n-a fost zadarnic ; ba inca am lucrat mai mult decat toti: totusi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este in mine.’’

Data mortii: Incerc sa mor in fiecare zi. Fata de mine insumi. ”De aceea , sa omoram madularele noastre care sunt pe pamant: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia… si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate, evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si mantuitor Isus Hristos.”

 

 


Voi preface toţi munţii mei în drumuri.
(Isaia 49:11)
Dumnezeu va face ca obstacolele noastre să servească scopurilor Lui. Toţi avem munţi în vieţile noastre, şi de multe ori aceştia sunt oameni sau lucruri care ameninţă să blocheze progresul vieţii noastre spirituale. Obstacolele pot fi neadevăruri spuse despre noi; o ocupaţie dificilă; „un ţepuş în carne“ (2 Corinteni 12:7); sau crucea noastră zilnică. Şi deseori ne rugăm pentru îndepărtarea lor, căci tindem să gândim că numai dacă acestea ar fi îndepărtate, am trăi o viaţă mai tandră, mai curată şi mai sfântă.
„O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima…!“ (Luca 24:25). Acestea sunt tocmai condiţiile necesare succesului, şi au fost puse în vieţile noastre ca mijloace de producere a darurilor şi a calităţilor pentru care ne-am rugat atât de mult timp. Ani de zile ne rugăm pentru răbdare, şi când ceva începe să ne încerce peste puterile noastre, fugim de lucrul acela. Încercăm să-l evităm, îl vedem ca pe un obstacol de netrecut în calea scopului dorit, şi credem că dacă ar fi îndepărtat, am experimenta imediat eliberarea şi victoria.
Nu este adevărat! Am vedea doar sfârşitul ispitei de a fi nerăbdători. Asta nu este răbdare! Singura cale prin care se poate ajunge la adevărata răbdare este tocmai prin îndurarea acestor încercări care par atât de insuportabile în ziua de azi.
Nu mai fugi, ci supune-te! Cere prin credinţă să fii părtaş răbdării Domnului Isus şi înfruntă-ţi încercările prin El. Nu este nimic în viaţa ta care să te întristeze sau să te preocupe astfel încât să nu poţi să te supui celui mai înalt scop. Adu-ţi aminte că ele sunt munţii lui Dumnezeu. El îi pune acolo pentru un scop, şi ştim că El Îşi va ţine întotdeauna promisiunea.
„Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa. Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri“ (Iov 28:23-24). Deci când ajungem la poalele munţilor, vom găsi calea. din Hristos în Isaia, de F. B. Meyer
Scopul încercărilor noastre nu este doar de a ne testa valoarea, ci şi de a o creşte, la fel cum stejarul semeţ este testat prin furtuni şi, în acelaşi timp, întărit prin ele.

„Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe.” 1 Petru 5.6 Aceasta este o făgăduinţă: dacă noi ne plecăm, Dumnezeu ne va ridica. Smerenia duce la slavă; supunerea este calea ridicării. Aceeaşi mână a lui Dumnezeu care apasă asupra noastră ca să ne facă să ne plecăm, este gata să ne ridice ca să primim această binecuvântare. În lumea aceasta trebuie să te pleci, ca să câştigi. Mulţi se înjosesc în faţa oamenilor, dar nu capătă ocrotirea mult dorită. Dar acela care se pleacă sub mâna lui Dumnezeu, va fi îndreptat, sprijinit, îmbogăţit şi întărit de El. Obiceiul Său este de a-i smeri pe cei mândri şi a-i înălţa pe cei smeriţi. Totuşi lucrările lui Dumnezeu îşi au vremea lor. Trebuie ca acum, chiar din această clipă să ne smerim, pentru ca Domnul să facă să nu apese asupra noastră mâna întristării. Când ne loveşte El, datoria noastră este să primim loviturile Sale cu o supunere totală. Înălţarea noastră va avea loc „la vremea ei” şi Dumnezeu este cel mai bun Judecător al acelui ceas şi zi. Să nu dovedim nerăbdare ca să primim o binecuvântare. Pentru ce s-o dorim mai înainte de vremea ei? Ce pretindem noi? Desigur, nu suntem încă destul de smeriţi, ca să aşteptăm într-o supunere liniştită. Dumnezeu să ne dea această smerenie!

Ce ne aduc crizele?!
Există lucruri pe care crizele le aduc, şi lucruri pe care crizele le produc în viaţa noastră, şi dacă privim mai atent la ele, înţelegem  intervenţia directă a lui Dumnezeu, şi devenim mulţumitori şi recunoscători.

– Ce ne aduc crizele?!
– Mai întai ele ne oferă O PERCEPŢIE CORECTĂ DESPRE NOI INŞINE,  spulberându-ne iluzia şi pretenţia că noi suntem stăpâni pe situaţii şi pe circumstanţe.  De multe ori avem impresia falsă că noi controlam realităţile, uitând că Dumnezeu este Cel care dispune.  Nu-i omul deasupra vremurilor, iar mersul lucrurilor nu depinde de iscusinţa şi de înţelepciunea sa.  Oricâte artificii ar face omul, Dumnezeu este acela care controlează mersul fiecărui lucru.

Auzim pe atâţia ignoranţi spunând că totul este ‘să gândeşti pozitiv’, s-o iei ‘logic’, să nu te laşi bătut sau intimidat de situaţii, etc, numai că aparte de Dumnezeu, toate aceste măsuri sunt inutile.  Pentru a experimenta lucruri deosebite şi folositoare în viaţa noastră, este necesar să admitem că nu noi suntem stăpâni pe situaţii, şi că Dumnezeu hotarăşte fiecare amănunt.

Crizele ne aduc FRÂNGEREA  de care avem atâta nevoie, eliminând mândria din viaţa noastră şi înlăturând astfel una din marile piedici în calea îndurărilor lui Dumnezeu.
Noi ne împotrivim voii lui Dumnezeu şi nu-I dăm liber să acţioneze cum doreşte El.  Suntem mai mereu tentaţi atât să ţinem la părerile noastre, cât şi să ne automulţumim de starea în care ne aflăm.
Cine n-a spus niciodată serios “Doamne, nu cum vreau eu ci cum vrei Tu!”, acela are nevoie de zdrobire, iar crizele nu vor întârzia să apară…!  Cei pe care crizele îi frâng, pe aceia nu-i înfrâng!

– Ce produc crizele?!
– În primul rând CUNOAŞTEREA ADEVARATĂ ŞI APROPIEREA DE DUMNEZEU.
Noi credem că-L cunoaştem bine pe Dumnezeu, dar nu ne dăm seama cât suntem de superficiali.  Crizele ne fac să-L cunoaştem adecvat, în mod real, asa cum este El, făcându-se posibilă şi revelarea lui Dumnezeu în toată splendoarea Sa. Astfel, în crize ajungem să-I cunoaştem înţelepciunea, puterea, bunătatea, credincioşia, etc. şi depindem tot mai mult de El.  Noi obişnuim a nu nădăjdui în Domnul, câtă vreme ne bizuim pe alte lucruri.  Atunci intervin crizele, care elimină orice suport din viaţa noastră, şi care ne-ndreaptă numai spre El … Poti avea de toate, din belsug, dar când de exemplu un doctor te anunţă că numai Dumnezeu te mai poate vindeca şi-ţi lungii viaţa, toate resursele şi relaţiile tale nu mai au nici o valoare, nu-i asa?!

Apoi, datorita crizelor, ÎINCEPEM  SĂ NE SUPUNEM VOII LUI DUMNEZEU.
Teoretic, noi ne rugăm “Doamne facă-se voia Ta”, şi mulţi credincioşi spun cu uşurinţă aceasta, ca pe o lozincă, mai ales când toate lucrurile le merg bine…  De regulă însă noi nu ne schimbăm în bine şi nu facem voia lui Dumnezeu  pentru că ni se oferă îndemnuri şi învăţăminte…, ci când ne aflăm în impas – atunci îi deschidem lui Dumnezeu şi alte ‘uşi’, permiţându-I să acţioneze, să lucreze schimbări în viaţa noastră..

FIECARE DIN NOI A FOST CREAT CU UN POTENŢIAL DEOSEBIT.  Toţi putem să ajungem să avem realizări incredibile, cu Dumnezeul nostru care este atotînţelept, atotputernic şi atotiubitor…!
Dumnezeu trimite crizele în viaţa noastră pentru a ne scoate din rutină, pentru a ne smulge dintr-o existenţă ‘ruginita’, pentru a rupe monotonia.  Crizele ne dau peste cap trăirea fadă şi insipidă pe care am avea-o fără probleme şi fără greutăţi…!  Astfel, sunt scoase la iveală capacităţile pe care le-a pus Dumnezeu în noi, şi posibilităţile mari pe care le avem de-a realiza lucrări deosebite, valoroase atât pentru viaţa aceasta cât şi pentru veşnicie.

Crizele mai au şi alt rezultat pozitiv: ii permit lui Dumnezeu să se glorifice şi prin viaţa noastră – Dumnezeul nostru este Dumnezeul izbăvirilor!
Nu irosi crizele vieţii tale!  Permite-I lui Dumnezeu să lucreze, să te schimbe, să te transforme şi să te facă folositor!

Unii credincioşi sunt înfranţi de crize, pentru că nu răspund niciodată pozitiv lui Dumnezeu şi nu se lasă modelaţi. “Ce să vă mai fac?!”, întreabă diverşi profeţi ca Isaia, Amos, Hagai, etc. “V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul mânilor voastre”, v-am trimes cutare si cutare criza, “şi cu toate acestea…, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.”
Cei înţelepţi însă, în astfel de ocazii îşi cercetează viaţa şi se întreabă serios: ”Doamne, ce lecţie trebuie să învăţ şi cum s-o aplic?”  Aceştia îl lasă pe Dumnezeu să le schimbe cursul vieţii, şi se pun la dispoziţia Lui. Dumnezeu foloseşte ocazia spre a-i binecuvânta, şi spre a Se revela în toată mareţia Sa…!

Credinta dincolo de suferinta

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.” 1 Cor. 1:3-5

In 2 Corinteni 1, Pavel vorbeste despre o credinta ce depaseste dincolo de criza si de inocenta omului pamantean. Orice circumstanta isi gaseste alinarea in cuvintele celui care isi directioneaza intreaga atentie spre Cel care, cu adeavarat, poate sa patrunda in locurile ascunse ale mintii, si in adancuriile inimii pentru a aduce alinare, comfort si raspuns la rugaciunile si strigatele omului modern.

Daca dorim sa invatam lectiile adevarate ale suferintei si ale dezamagirii umane, tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne implicam in lucrarea cu oamenii, caci in contextul acesti sfere caracterul omului sau al crestinului iese la iveala in activitatiile de zi cu zi. Spre acest aspect ne atinteste privirea Pavel, caci acesta este inconjurat de o sumedenie de probleme si circumstante dificile, incat apostolul ne ajuta sa cladim o perspectiva eterna asupra lucrurile temporare.

1. Binecuvantat sa fie Dumnezeu: este necesar, pentru orice om, sa-si aduca aminta ca Dumnezeu este un Dumnezeu care binecuvanteaza. Daca Dumnezeu binecuvanteaza, El trebuie sa fie binecuvantat.

Ma intreb daca iti faci timp sa-L binecuvintezi pe Dumnezeu pentru tot ceea ce a facut pentru tine si pentru cei din comunitatea in care te-a asezat?

2. Acest Dumnezeu este Tatal nostru, care nu locuieste in locuri sau cladiri omenesti, ci dimpotriva, locasul Sau este sus in ceruri. El este un Tata suveran peste orice lucru existent, orice fiinta isi defineste identitatea proprie in masura intelegerii pe care o are fata de acest Dumnezeu Sfant si Suveran, care este Tatal nostru. El este Dumnezeul creator, care ne-a creat cu o identitate ce oglindeste imaginea Sa in fiecare dintre noi.

Atunci cand vorbesti cu colegii si prietenii tai, ce fel de Dumnezeu este promovat prin caracterul tau? Oare, in adancul inimii si mintii tale, poti sustine ca acest Dumnezeu este un Dumnezeu Suveran si Sfant? Crezi ca prietenii tai pot afirma acest lucru atunci cand ei vorbesc despre Dumnezeul tau?

3. In momentele dificile este important sa ne aducem aminte ca acest Dumnezeu este Parintele indurarilor si Dumnezeul mangaierii. Acestu Dumnezeu paseste dincolo de intentiile si preferintele umane. El este Dumnezeu care asculta inima omului si nu doar mintea acestuia. Dumnezeu asculta si priveste la lucrurile pe care noi le consideram deserte si neimportante. Acest Dumnezeu corecteaza ceea ce noi distrugem, ceea ce noi reusim sa desfiguram, ceea ce noi reusim sa ucidem. In momentele de criza si disperare fiecare dintre ne ascundem de Dumnezeu, insa Dumnezeu alearga dupa noi. El este un Parinte indurator care ne cunoaste atat de bine, incat fiecare act sau idee nu este ignorat. Acest Dumnezeu este un Dumnezeu al mangaierii si al consilierii divine. Doar El are capacitatea de a patrunde in adancul inimii noastre pentru a rezolva cele mai disperate situatii. Totusi, Dumnezeu ne mangaie pentru ca noi sa putem sa facem acelasi lucru pentru altii. Observam in pasajul de mai sus ca aceasta mangiere, sau activitate divina, trebuie sa fie exprimata in contextul altor persoane ce se afla in necaz si suferinta. Capacitatea de a depinde de Dumnezeu in totalitate ne va ajuta sa realizam ca fiecare aspect al vietii noastre necesita reorganizarea prioritatiilor noastre in directia celor sunt coplesiti de suferinta acestei lumi blocate in pacat si necaz.

Credinta dincolo de suferinta este o credinta ce isi gaseste identitatea personala intr-un Dumnezeu suveran si sfant. Acest Dumenzeu este un Parinte incredibil de indurare si nemarginit in calitatea pe care o ofera atunci cand avem nevoie de mangaire si alinare. Invatam ca atunci cand suferinta de zi cu zi este este inconjurata de o credinta neclintita in Dumnezeu, orice teama sau disperare umana oglindeste suferinta Celui care a invins moartea. Spre aceasta alinare ne atintim ochii, spre acest Mantuitor ne focalizam intreaga viata, deoarece, dupa cum avem parte din belsug de suferintele lui Cristos, tot asa, prin Cristos avem parte din belsug si de mangaiere.

Crestinul practicant, pe cale de disparitie?

Este o vorba in popor ,,teoria ca teoria, practica ne omoara’’, ciudat de adevarata aceasta expresie. Ciudat pentru ca ma refer la copiii Domnului, la acei care cunosc Biblia si care vorbesc si altora despre Isus, astazi, avem parte de foarte buni predicatori, foarte buni invatatori, insa cu toate aceastea crestinismul autentic este de foarte slaba calitate. Avem resursele necesare, tehnologie si libertatea necesara cresterii credintei, insa calitatea merge invers proportional cu posibilitatea. Avem atat de multi teoreticieni, insa practicanti ai Cuvantului……… Oare chiar trebuie sa ne multumim cu cunoastere fara practica?

Imi spunea cineva, Isus a murit pentru noi si prin El suntem mantuiti, asadar acum noi nu mai trebuie sa facem nimic, deoarece El a facut totul. Insa Biblia nu ne indeamna la plafonare si leneveala, intr-adevar Isus a murit pentru ca noi sa putem fi mantuiti prin El, dar tot Domnul ne indeamna sa facem fapte vrednice de pocainta noastra. Talantul care ni s-a dat in administrare trebuie lucrat, ca el sa sporeasca. Iacov ne spune ca credinta fara fapte este moarta si ca noi trebuie sa facem fapte pentru a putea arata credinta noastra. Nu facem fapte bune ca sa fim mantuiti, ci pentru ca am fost mantuiti. Tot Biblia ne spune ca Dumnezeu a randuit faptele noastre bune ca sa umblam in ele.Acum, eu nu sunt un mare teolog si multe lucruri inca trebuie ca Domnul sa mi le descopere, insa inteleg ca degeaba spunem ca suntem crestini daca nu si aratam acest lucru. Degeaba vorbim de iertare, daca noi nu vrem sa iertam, degeaba spunem ca iubim pe Dumnezeu, daca pe fratele nostru nu il putem iubi. Vamesul Zacheu cand l-a primit pe Domnul, a arata tuturor ca intr-adevar s-a schimbat. Pavel de asemenea ceea ce spunea altora, prima data implinea el. Si lista poate continua, insa se pare ca astazi aceasta lista este tot mai aproape de final. Atat de frumos predicam altora, dar atat de putin implinim din ceea ce spunem. Cantam asa de frumos, dar traim atat de urat, dam cele mai bune sfaturi altora, dar se pare ca nimic nu ni se potriveste noua. Astazi cei ce practica credinta in Dumnezeu sunt pe cale de disparitie. Insa stim ca totusi acesta nu este un motiv in a renunta sa mai traim ca si Hristos, acesta este un motiv sa ne trezim si sa lucram pentru El.Lucrand pentru El, lucram pentru noi, deoarece pe baza faptelor noastre va veni rasplata noastra.

Eu nu stiu ce fel de crestin esti tu, insa vreau sa-ti pui o intrebare personala.”oare nu sunt si eu un crestin doar teoretic”. Domnul sa aiba mila de noi si sa ne trezeasca la un crestinism practicant in fiecare zi. Tot ceea ce spunem sa si facem.

“Pocăința este imperativul suveran al lui Dumnezeu, care “poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Faptele Apostolilor 17:30). Pocăința nu este facultativă. Nu contează dacă vrem să ne pocăim sau nu; pocăința este o poruncă indispensabilă. Dumnezeu a semnat o lege în fața Curții Supreme a paradisului, iar aceasta prevede că niciun păcătos nu va fi mântuit, afară de păcătosul pocăit, iar Dumnezeu nu-Și încalcă propriile legi. Chiar dacă toți îngerii ar sta înaintea lui Dumnezeu ca să implore iertarea unui singur păcătos, Dumnezeu nu ar capitula înaintea lor. “Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:6-7). În ciuda faptului că Dumnezeu este la fel de plin de îndurare precum soarele de lumină, El nu va ierta niciodată pe un păcătos, atâta timp cât acesta continuă să trăiască în păcat fără remușcări; El “nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat”!” Asa ca, ori care ai fi tu  ,cand vei citi aceste rinduri puneti urmatoarea intrebare ;SUNT EU IN SIGURANTA ,SUNT UN OM POCAIT???

 

 

Și cea mai mare nevoie a celor de lângă noi este de iertarea păcatelor. Ce folos să ai tot și să-ți pierzi sufletul.

Credem că Domnul Isus este singurul Mântuitor. El este Cel care are puterea și autoritatea să ierte păcatele și să ne elibereze de sub puterea diavolului.

Atunci de ce atât de puțini oameni vin la El după salvare? De ce oamenii care sunt robiți de păcate nu aleargă la Isus după eliberare și vindecare?

Pentru că păcatul i-a paralizat!

În Marcu capitolul 2 întâlnim un om paralizat! Avea nevoie disperată după iertare și vindecare. Numai întâlnirea cu Domnul Isus putea să aducă schimbare în viața lui. Dar cum a ajuns un paralizat la Isus?

Avea prieteni! De așa prieteni au nevoie și oamenii din jurul nostru. Păcătoșii au nevoie de prieteni care să-i aducă la Isus. Nu să se culce lângă ei, nu să le țină companie în starea lor, ci să-i aducă față în față cu Isus Mântuitorul.

Ce fel de prieteni sunt cei care îi aduc pe alții la Isus? 

  • Prieteni care cred cu adevărat în Domnul Isus.  Acei patru inși din Marcu 2, chiar au crezut că dacă îl vor aduce în prezența Domnului, prietenul lor nu va mai fi la fel. L-au adus cu mare efort, dar acu crezut că efortul merită. Credința nu este ceva invizibil și nemăsurabil. Credința se vede în acțiune. De ce nu facem evangelizare? Nu pentru că ne lipsesc banii sau curajul. Lipsa evanghelizării personale trădează o lipsă de credință în … Dumnezeu și purerea Lui.
  • Prieteni cărora le pasă de ceilalți.  Sunt foarte mulți în jurul nostru care suferă de paralizia păcatului, indiferenției, lăcomiei, plăcerilor, îngrijorărilor. Ei nu vor veni să-l asculte pe Isus dacă nu este cineva care să-i aducă. Cei patru prieteni când au auzit că este Isus în oraș au făcut tot ce au putut să-și aducă prietenul la Domnul.
  • Prieteni consecvenți. Au ajuns în casa unde era soluția lor: Isus. Și au încercat să intre și nu au reușit. Nu s-au lăsat descurajați. Și au continuat să caute o cale să ajungă la Domnul.
  • by ambasadorul