Ce ne aduc crizele?!
Există lucruri pe care crizele le aduc, şi lucruri pe care crizele le produc în viaţa noastră, şi dacă privim mai atent la ele, înţelegem  intervenţia directă a lui Dumnezeu, şi devenim mulţumitori şi recunoscători.

– Ce ne aduc crizele?!
– Mai întai ele ne oferă O PERCEPŢIE CORECTĂ DESPRE NOI INŞINE,  spulberându-ne iluzia şi pretenţia că noi suntem stăpâni pe situaţii şi pe circumstanţe.  De multe ori avem impresia falsă că noi controlam realităţile, uitând că Dumnezeu este Cel care dispune.  Nu-i omul deasupra vremurilor, iar mersul lucrurilor nu depinde de iscusinţa şi de înţelepciunea sa.  Oricâte artificii ar face omul, Dumnezeu este acela care controlează mersul fiecărui lucru.

Auzim pe atâţia ignoranţi spunând că totul este ‘să gândeşti pozitiv’, s-o iei ‘logic’, să nu te laşi bătut sau intimidat de situaţii, etc, numai că aparte de Dumnezeu, toate aceste măsuri sunt inutile.  Pentru a experimenta lucruri deosebite şi folositoare în viaţa noastră, este necesar să admitem că nu noi suntem stăpâni pe situaţii, şi că Dumnezeu hotarăşte fiecare amănunt.

Crizele ne aduc FRÂNGEREA  de care avem atâta nevoie, eliminând mândria din viaţa noastră şi înlăturând astfel una din marile piedici în calea îndurărilor lui Dumnezeu.
Noi ne împotrivim voii lui Dumnezeu şi nu-I dăm liber să acţioneze cum doreşte El.  Suntem mai mereu tentaţi atât să ţinem la părerile noastre, cât şi să ne automulţumim de starea în care ne aflăm.
Cine n-a spus niciodată serios “Doamne, nu cum vreau eu ci cum vrei Tu!”, acela are nevoie de zdrobire, iar crizele nu vor întârzia să apară…!  Cei pe care crizele îi frâng, pe aceia nu-i înfrâng!

– Ce produc crizele?!
– În primul rând CUNOAŞTEREA ADEVARATĂ ŞI APROPIEREA DE DUMNEZEU.
Noi credem că-L cunoaştem bine pe Dumnezeu, dar nu ne dăm seama cât suntem de superficiali.  Crizele ne fac să-L cunoaştem adecvat, în mod real, asa cum este El, făcându-se posibilă şi revelarea lui Dumnezeu în toată splendoarea Sa. Astfel, în crize ajungem să-I cunoaştem înţelepciunea, puterea, bunătatea, credincioşia, etc. şi depindem tot mai mult de El.  Noi obişnuim a nu nădăjdui în Domnul, câtă vreme ne bizuim pe alte lucruri.  Atunci intervin crizele, care elimină orice suport din viaţa noastră, şi care ne-ndreaptă numai spre El … Poti avea de toate, din belsug, dar când de exemplu un doctor te anunţă că numai Dumnezeu te mai poate vindeca şi-ţi lungii viaţa, toate resursele şi relaţiile tale nu mai au nici o valoare, nu-i asa?!

Apoi, datorita crizelor, ÎINCEPEM  SĂ NE SUPUNEM VOII LUI DUMNEZEU.
Teoretic, noi ne rugăm “Doamne facă-se voia Ta”, şi mulţi credincioşi spun cu uşurinţă aceasta, ca pe o lozincă, mai ales când toate lucrurile le merg bine…  De regulă însă noi nu ne schimbăm în bine şi nu facem voia lui Dumnezeu  pentru că ni se oferă îndemnuri şi învăţăminte…, ci când ne aflăm în impas – atunci îi deschidem lui Dumnezeu şi alte ‘uşi’, permiţându-I să acţioneze, să lucreze schimbări în viaţa noastră..

FIECARE DIN NOI A FOST CREAT CU UN POTENŢIAL DEOSEBIT.  Toţi putem să ajungem să avem realizări incredibile, cu Dumnezeul nostru care este atotînţelept, atotputernic şi atotiubitor…!
Dumnezeu trimite crizele în viaţa noastră pentru a ne scoate din rutină, pentru a ne smulge dintr-o existenţă ‘ruginita’, pentru a rupe monotonia.  Crizele ne dau peste cap trăirea fadă şi insipidă pe care am avea-o fără probleme şi fără greutăţi…!  Astfel, sunt scoase la iveală capacităţile pe care le-a pus Dumnezeu în noi, şi posibilităţile mari pe care le avem de-a realiza lucrări deosebite, valoroase atât pentru viaţa aceasta cât şi pentru veşnicie.

Crizele mai au şi alt rezultat pozitiv: ii permit lui Dumnezeu să se glorifice şi prin viaţa noastră – Dumnezeul nostru este Dumnezeul izbăvirilor!
Nu irosi crizele vieţii tale!  Permite-I lui Dumnezeu să lucreze, să te schimbe, să te transforme şi să te facă folositor!

Unii credincioşi sunt înfranţi de crize, pentru că nu răspund niciodată pozitiv lui Dumnezeu şi nu se lasă modelaţi. “Ce să vă mai fac?!”, întreabă diverşi profeţi ca Isaia, Amos, Hagai, etc. “V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul mânilor voastre”, v-am trimes cutare si cutare criza, “şi cu toate acestea…, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.”
Cei înţelepţi însă, în astfel de ocazii îşi cercetează viaţa şi se întreabă serios: ”Doamne, ce lecţie trebuie să învăţ şi cum s-o aplic?”  Aceştia îl lasă pe Dumnezeu să le schimbe cursul vieţii, şi se pun la dispoziţia Lui. Dumnezeu foloseşte ocazia spre a-i binecuvânta, şi spre a Se revela în toată mareţia Sa…!

Anunțuri