You are currently browsing the monthly archive for Iulie 2011.

„Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe.” 1 Petru 5.6 Aceasta este o făgăduinţă: dacă noi ne plecăm, Dumnezeu ne va ridica. Smerenia duce la slavă; supunerea este calea ridicării. Aceeaşi mână a lui Dumnezeu care apasă asupra noastră ca să ne facă să ne plecăm, este gata să ne ridice ca să primim această binecuvântare. În lumea aceasta trebuie să te pleci, ca să câştigi. Mulţi se înjosesc în faţa oamenilor, dar nu capătă ocrotirea mult dorită. Dar acela care se pleacă sub mâna lui Dumnezeu, va fi îndreptat, sprijinit, îmbogăţit şi întărit de El. Obiceiul Său este de a-i smeri pe cei mândri şi a-i înălţa pe cei smeriţi. Totuşi lucrările lui Dumnezeu îşi au vremea lor. Trebuie ca acum, chiar din această clipă să ne smerim, pentru ca Domnul să facă să nu apese asupra noastră mâna întristării. Când ne loveşte El, datoria noastră este să primim loviturile Sale cu o supunere totală. Înălţarea noastră va avea loc „la vremea ei” şi Dumnezeu este cel mai bun Judecător al acelui ceas şi zi. Să nu dovedim nerăbdare ca să primim o binecuvântare. Pentru ce s-o dorim mai înainte de vremea ei? Ce pretindem noi? Desigur, nu suntem încă destul de smeriţi, ca să aşteptăm într-o supunere liniştită. Dumnezeu să ne dea această smerenie!

Ce ne aduc crizele?!
Există lucruri pe care crizele le aduc, şi lucruri pe care crizele le produc în viaţa noastră, şi dacă privim mai atent la ele, înţelegem  intervenţia directă a lui Dumnezeu, şi devenim mulţumitori şi recunoscători.

– Ce ne aduc crizele?!
– Mai întai ele ne oferă O PERCEPŢIE CORECTĂ DESPRE NOI INŞINE,  spulberându-ne iluzia şi pretenţia că noi suntem stăpâni pe situaţii şi pe circumstanţe.  De multe ori avem impresia falsă că noi controlam realităţile, uitând că Dumnezeu este Cel care dispune.  Nu-i omul deasupra vremurilor, iar mersul lucrurilor nu depinde de iscusinţa şi de înţelepciunea sa.  Oricâte artificii ar face omul, Dumnezeu este acela care controlează mersul fiecărui lucru.

Auzim pe atâţia ignoranţi spunând că totul este ‘să gândeşti pozitiv’, s-o iei ‘logic’, să nu te laşi bătut sau intimidat de situaţii, etc, numai că aparte de Dumnezeu, toate aceste măsuri sunt inutile.  Pentru a experimenta lucruri deosebite şi folositoare în viaţa noastră, este necesar să admitem că nu noi suntem stăpâni pe situaţii, şi că Dumnezeu hotarăşte fiecare amănunt.

Crizele ne aduc FRÂNGEREA  de care avem atâta nevoie, eliminând mândria din viaţa noastră şi înlăturând astfel una din marile piedici în calea îndurărilor lui Dumnezeu.
Noi ne împotrivim voii lui Dumnezeu şi nu-I dăm liber să acţioneze cum doreşte El.  Suntem mai mereu tentaţi atât să ţinem la părerile noastre, cât şi să ne automulţumim de starea în care ne aflăm.
Cine n-a spus niciodată serios “Doamne, nu cum vreau eu ci cum vrei Tu!”, acela are nevoie de zdrobire, iar crizele nu vor întârzia să apară…!  Cei pe care crizele îi frâng, pe aceia nu-i înfrâng!

– Ce produc crizele?!
– În primul rând CUNOAŞTEREA ADEVARATĂ ŞI APROPIEREA DE DUMNEZEU.
Noi credem că-L cunoaştem bine pe Dumnezeu, dar nu ne dăm seama cât suntem de superficiali.  Crizele ne fac să-L cunoaştem adecvat, în mod real, asa cum este El, făcându-se posibilă şi revelarea lui Dumnezeu în toată splendoarea Sa. Astfel, în crize ajungem să-I cunoaştem înţelepciunea, puterea, bunătatea, credincioşia, etc. şi depindem tot mai mult de El.  Noi obişnuim a nu nădăjdui în Domnul, câtă vreme ne bizuim pe alte lucruri.  Atunci intervin crizele, care elimină orice suport din viaţa noastră, şi care ne-ndreaptă numai spre El … Poti avea de toate, din belsug, dar când de exemplu un doctor te anunţă că numai Dumnezeu te mai poate vindeca şi-ţi lungii viaţa, toate resursele şi relaţiile tale nu mai au nici o valoare, nu-i asa?!

Apoi, datorita crizelor, ÎINCEPEM  SĂ NE SUPUNEM VOII LUI DUMNEZEU.
Teoretic, noi ne rugăm “Doamne facă-se voia Ta”, şi mulţi credincioşi spun cu uşurinţă aceasta, ca pe o lozincă, mai ales când toate lucrurile le merg bine…  De regulă însă noi nu ne schimbăm în bine şi nu facem voia lui Dumnezeu  pentru că ni se oferă îndemnuri şi învăţăminte…, ci când ne aflăm în impas – atunci îi deschidem lui Dumnezeu şi alte ‘uşi’, permiţându-I să acţioneze, să lucreze schimbări în viaţa noastră..

FIECARE DIN NOI A FOST CREAT CU UN POTENŢIAL DEOSEBIT.  Toţi putem să ajungem să avem realizări incredibile, cu Dumnezeul nostru care este atotînţelept, atotputernic şi atotiubitor…!
Dumnezeu trimite crizele în viaţa noastră pentru a ne scoate din rutină, pentru a ne smulge dintr-o existenţă ‘ruginita’, pentru a rupe monotonia.  Crizele ne dau peste cap trăirea fadă şi insipidă pe care am avea-o fără probleme şi fără greutăţi…!  Astfel, sunt scoase la iveală capacităţile pe care le-a pus Dumnezeu în noi, şi posibilităţile mari pe care le avem de-a realiza lucrări deosebite, valoroase atât pentru viaţa aceasta cât şi pentru veşnicie.

Crizele mai au şi alt rezultat pozitiv: ii permit lui Dumnezeu să se glorifice şi prin viaţa noastră – Dumnezeul nostru este Dumnezeul izbăvirilor!
Nu irosi crizele vieţii tale!  Permite-I lui Dumnezeu să lucreze, să te schimbe, să te transforme şi să te facă folositor!

Unii credincioşi sunt înfranţi de crize, pentru că nu răspund niciodată pozitiv lui Dumnezeu şi nu se lasă modelaţi. “Ce să vă mai fac?!”, întreabă diverşi profeţi ca Isaia, Amos, Hagai, etc. “V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul mânilor voastre”, v-am trimes cutare si cutare criza, “şi cu toate acestea…, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.”
Cei înţelepţi însă, în astfel de ocazii îşi cercetează viaţa şi se întreabă serios: ”Doamne, ce lecţie trebuie să învăţ şi cum s-o aplic?”  Aceştia îl lasă pe Dumnezeu să le schimbe cursul vieţii, şi se pun la dispoziţia Lui. Dumnezeu foloseşte ocazia spre a-i binecuvânta, şi spre a Se revela în toată mareţia Sa…!

Credinta dincolo de suferinta

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.” 1 Cor. 1:3-5

In 2 Corinteni 1, Pavel vorbeste despre o credinta ce depaseste dincolo de criza si de inocenta omului pamantean. Orice circumstanta isi gaseste alinarea in cuvintele celui care isi directioneaza intreaga atentie spre Cel care, cu adeavarat, poate sa patrunda in locurile ascunse ale mintii, si in adancuriile inimii pentru a aduce alinare, comfort si raspuns la rugaciunile si strigatele omului modern.

Daca dorim sa invatam lectiile adevarate ale suferintei si ale dezamagirii umane, tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne implicam in lucrarea cu oamenii, caci in contextul acesti sfere caracterul omului sau al crestinului iese la iveala in activitatiile de zi cu zi. Spre acest aspect ne atinteste privirea Pavel, caci acesta este inconjurat de o sumedenie de probleme si circumstante dificile, incat apostolul ne ajuta sa cladim o perspectiva eterna asupra lucrurile temporare.

1. Binecuvantat sa fie Dumnezeu: este necesar, pentru orice om, sa-si aduca aminta ca Dumnezeu este un Dumnezeu care binecuvanteaza. Daca Dumnezeu binecuvanteaza, El trebuie sa fie binecuvantat.

Ma intreb daca iti faci timp sa-L binecuvintezi pe Dumnezeu pentru tot ceea ce a facut pentru tine si pentru cei din comunitatea in care te-a asezat?

2. Acest Dumnezeu este Tatal nostru, care nu locuieste in locuri sau cladiri omenesti, ci dimpotriva, locasul Sau este sus in ceruri. El este un Tata suveran peste orice lucru existent, orice fiinta isi defineste identitatea proprie in masura intelegerii pe care o are fata de acest Dumnezeu Sfant si Suveran, care este Tatal nostru. El este Dumnezeul creator, care ne-a creat cu o identitate ce oglindeste imaginea Sa in fiecare dintre noi.

Atunci cand vorbesti cu colegii si prietenii tai, ce fel de Dumnezeu este promovat prin caracterul tau? Oare, in adancul inimii si mintii tale, poti sustine ca acest Dumnezeu este un Dumnezeu Suveran si Sfant? Crezi ca prietenii tai pot afirma acest lucru atunci cand ei vorbesc despre Dumnezeul tau?

3. In momentele dificile este important sa ne aducem aminte ca acest Dumnezeu este Parintele indurarilor si Dumnezeul mangaierii. Acestu Dumnezeu paseste dincolo de intentiile si preferintele umane. El este Dumnezeu care asculta inima omului si nu doar mintea acestuia. Dumnezeu asculta si priveste la lucrurile pe care noi le consideram deserte si neimportante. Acest Dumnezeu corecteaza ceea ce noi distrugem, ceea ce noi reusim sa desfiguram, ceea ce noi reusim sa ucidem. In momentele de criza si disperare fiecare dintre ne ascundem de Dumnezeu, insa Dumnezeu alearga dupa noi. El este un Parinte indurator care ne cunoaste atat de bine, incat fiecare act sau idee nu este ignorat. Acest Dumnezeu este un Dumnezeu al mangaierii si al consilierii divine. Doar El are capacitatea de a patrunde in adancul inimii noastre pentru a rezolva cele mai disperate situatii. Totusi, Dumnezeu ne mangaie pentru ca noi sa putem sa facem acelasi lucru pentru altii. Observam in pasajul de mai sus ca aceasta mangiere, sau activitate divina, trebuie sa fie exprimata in contextul altor persoane ce se afla in necaz si suferinta. Capacitatea de a depinde de Dumnezeu in totalitate ne va ajuta sa realizam ca fiecare aspect al vietii noastre necesita reorganizarea prioritatiilor noastre in directia celor sunt coplesiti de suferinta acestei lumi blocate in pacat si necaz.

Credinta dincolo de suferinta este o credinta ce isi gaseste identitatea personala intr-un Dumnezeu suveran si sfant. Acest Dumenzeu este un Parinte incredibil de indurare si nemarginit in calitatea pe care o ofera atunci cand avem nevoie de mangaire si alinare. Invatam ca atunci cand suferinta de zi cu zi este este inconjurata de o credinta neclintita in Dumnezeu, orice teama sau disperare umana oglindeste suferinta Celui care a invins moartea. Spre aceasta alinare ne atintim ochii, spre acest Mantuitor ne focalizam intreaga viata, deoarece, dupa cum avem parte din belsug de suferintele lui Cristos, tot asa, prin Cristos avem parte din belsug si de mangaiere.