You are currently browsing the monthly archive for Iunie 2011.

Crestinul practicant, pe cale de disparitie?

Este o vorba in popor ,,teoria ca teoria, practica ne omoara’’, ciudat de adevarata aceasta expresie. Ciudat pentru ca ma refer la copiii Domnului, la acei care cunosc Biblia si care vorbesc si altora despre Isus, astazi, avem parte de foarte buni predicatori, foarte buni invatatori, insa cu toate aceastea crestinismul autentic este de foarte slaba calitate. Avem resursele necesare, tehnologie si libertatea necesara cresterii credintei, insa calitatea merge invers proportional cu posibilitatea. Avem atat de multi teoreticieni, insa practicanti ai Cuvantului……… Oare chiar trebuie sa ne multumim cu cunoastere fara practica?

Imi spunea cineva, Isus a murit pentru noi si prin El suntem mantuiti, asadar acum noi nu mai trebuie sa facem nimic, deoarece El a facut totul. Insa Biblia nu ne indeamna la plafonare si leneveala, intr-adevar Isus a murit pentru ca noi sa putem fi mantuiti prin El, dar tot Domnul ne indeamna sa facem fapte vrednice de pocainta noastra. Talantul care ni s-a dat in administrare trebuie lucrat, ca el sa sporeasca. Iacov ne spune ca credinta fara fapte este moarta si ca noi trebuie sa facem fapte pentru a putea arata credinta noastra. Nu facem fapte bune ca sa fim mantuiti, ci pentru ca am fost mantuiti. Tot Biblia ne spune ca Dumnezeu a randuit faptele noastre bune ca sa umblam in ele.Acum, eu nu sunt un mare teolog si multe lucruri inca trebuie ca Domnul sa mi le descopere, insa inteleg ca degeaba spunem ca suntem crestini daca nu si aratam acest lucru. Degeaba vorbim de iertare, daca noi nu vrem sa iertam, degeaba spunem ca iubim pe Dumnezeu, daca pe fratele nostru nu il putem iubi. Vamesul Zacheu cand l-a primit pe Domnul, a arata tuturor ca intr-adevar s-a schimbat. Pavel de asemenea ceea ce spunea altora, prima data implinea el. Si lista poate continua, insa se pare ca astazi aceasta lista este tot mai aproape de final. Atat de frumos predicam altora, dar atat de putin implinim din ceea ce spunem. Cantam asa de frumos, dar traim atat de urat, dam cele mai bune sfaturi altora, dar se pare ca nimic nu ni se potriveste noua. Astazi cei ce practica credinta in Dumnezeu sunt pe cale de disparitie. Insa stim ca totusi acesta nu este un motiv in a renunta sa mai traim ca si Hristos, acesta este un motiv sa ne trezim si sa lucram pentru El.Lucrand pentru El, lucram pentru noi, deoarece pe baza faptelor noastre va veni rasplata noastra.

Eu nu stiu ce fel de crestin esti tu, insa vreau sa-ti pui o intrebare personala.”oare nu sunt si eu un crestin doar teoretic”. Domnul sa aiba mila de noi si sa ne trezeasca la un crestinism practicant in fiecare zi. Tot ceea ce spunem sa si facem.

Anunțuri

“Pocăința este imperativul suveran al lui Dumnezeu, care “poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Faptele Apostolilor 17:30). Pocăința nu este facultativă. Nu contează dacă vrem să ne pocăim sau nu; pocăința este o poruncă indispensabilă. Dumnezeu a semnat o lege în fața Curții Supreme a paradisului, iar aceasta prevede că niciun păcătos nu va fi mântuit, afară de păcătosul pocăit, iar Dumnezeu nu-Și încalcă propriile legi. Chiar dacă toți îngerii ar sta înaintea lui Dumnezeu ca să implore iertarea unui singur păcătos, Dumnezeu nu ar capitula înaintea lor. “Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:6-7). În ciuda faptului că Dumnezeu este la fel de plin de îndurare precum soarele de lumină, El nu va ierta niciodată pe un păcătos, atâta timp cât acesta continuă să trăiască în păcat fără remușcări; El “nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat”!” Asa ca, ori care ai fi tu  ,cand vei citi aceste rinduri puneti urmatoarea intrebare ;SUNT EU IN SIGURANTA ,SUNT UN OM POCAIT???

 

 

Și cea mai mare nevoie a celor de lângă noi este de iertarea păcatelor. Ce folos să ai tot și să-ți pierzi sufletul.

Credem că Domnul Isus este singurul Mântuitor. El este Cel care are puterea și autoritatea să ierte păcatele și să ne elibereze de sub puterea diavolului.

Atunci de ce atât de puțini oameni vin la El după salvare? De ce oamenii care sunt robiți de păcate nu aleargă la Isus după eliberare și vindecare?

Pentru că păcatul i-a paralizat!

În Marcu capitolul 2 întâlnim un om paralizat! Avea nevoie disperată după iertare și vindecare. Numai întâlnirea cu Domnul Isus putea să aducă schimbare în viața lui. Dar cum a ajuns un paralizat la Isus?

Avea prieteni! De așa prieteni au nevoie și oamenii din jurul nostru. Păcătoșii au nevoie de prieteni care să-i aducă la Isus. Nu să se culce lângă ei, nu să le țină companie în starea lor, ci să-i aducă față în față cu Isus Mântuitorul.

Ce fel de prieteni sunt cei care îi aduc pe alții la Isus? 

  • Prieteni care cred cu adevărat în Domnul Isus.  Acei patru inși din Marcu 2, chiar au crezut că dacă îl vor aduce în prezența Domnului, prietenul lor nu va mai fi la fel. L-au adus cu mare efort, dar acu crezut că efortul merită. Credința nu este ceva invizibil și nemăsurabil. Credința se vede în acțiune. De ce nu facem evangelizare? Nu pentru că ne lipsesc banii sau curajul. Lipsa evanghelizării personale trădează o lipsă de credință în … Dumnezeu și purerea Lui.
  • Prieteni cărora le pasă de ceilalți.  Sunt foarte mulți în jurul nostru care suferă de paralizia păcatului, indiferenției, lăcomiei, plăcerilor, îngrijorărilor. Ei nu vor veni să-l asculte pe Isus dacă nu este cineva care să-i aducă. Cei patru prieteni când au auzit că este Isus în oraș au făcut tot ce au putut să-și aducă prietenul la Domnul.
  • Prieteni consecvenți. Au ajuns în casa unde era soluția lor: Isus. Și au încercat să intre și nu au reușit. Nu s-au lăsat descurajați. Și au continuat să caute o cale să ajungă la Domnul.
  • by ambasadorul

“Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale” Psalmii 13:15

Pastorul Bodelschwingh (1831-1910) a fost mulţi ani directorul instituţiei, numite cu numele său, din Bielefeld. Unul din angajaţii săi a relatat următoarea întâmplare: într-un caz, chirurgul şef a trebuit să-i spună pastorului că regretă, dar pacientul nu mai poate fi salvat. Atunci pastorul l-a întrebat pe profesor: „V-aţi rugat pentru salvarea lui?”

Profesorul zâmbi, la fel şi asistenţii săi. Bodelschwingh trecu cu vederea acest lucru şi spuse: „Deci nu! Bine, atunci voi discuta eu această problemă cu Dumnezeu!” A stat pe genunchi în camera sa o oră şi s-a rugat. Apoi a intrat în camera bolnavului. Aici, sora medicală care îl îngrijea pe bolnav, i-a venit în întâmpinare şi i-a spus: „Domnule pastor, de o jumătate de oră, bolnavului îi merge deodată uimitor de bine!”

După câteva săptămâni, bolnavul s-a însănătoşit. Atunci, într-o oră de linişte, profesorul bătu la uşa pastorului şi îi spuse: „Domnule pastor, nu voi mai râde niciodată, când mă veţi îndemna să mă rog!”

El aude suspinul sufletului tău/şi plângerea inimii tale/ceea ce nimănui nu-i poţi povesti/spune-i cu îndrăzneală lui Dumnezeu./EI nu e departe,/e foarte aproape/ascultă cu plăcere/rugăciunea celui sărman.

by: oaza.elim.ro